Oricât de minunată ar fi ctitoria, doar oamenii dau viață locului
În octombrie 2002, prin venirea maicii Atanasia Ciorbagiu, din Mănăstirea Pasărea, judeţul Ilfov, s-au început lucrările de ctitorire a mănăstirii. Iar în noiembrie 2002 s-a alăturat sora Elena Buta venită tot de la Mănăstirea Pasărea, fiind călugărită de Preasfinţitul Galaction cu numele de Ecaterina în Mănăstirea Sfântul Nicolae la 14 octombrie 2004. În iulie 2005 vine ca preot duhovnic Părintele Hristofor Grigoraş de la Mănăstirea Crasna, judeţul Gorj. A fost o mare binecuvântare, venirea Părintelui Hristofor deoarece, s-a implicat direct în demersul activităţii de ctitorire, ostenindu-se împreună cu obştea la rugăciune şi muncă. În septembrie 2006 se alătură două surori din judeţul Iaşi, ca vieţuitoare ale mănăstirii, sora Gabriela Pătraşcu şi sora Mioara Grigoraş, contribuind la ascultările mănăstirii cu toată dragostea.
Ascultarea (munca de zi cu zi) „Toată slujirea monahului devine o Liturghie, însuşi aşezământul monahal este un cântec arhitectural, o Liturghie cântată în piatră (…).” Ascultările sau munca de obşte este a doua trăsătură a vieţuirii monahiceşti, producând bunurile materiale obşteşti. Mănăstirea este un aşezământ de evlavie şi muncă organizată în duhul Mântuitorului, fiindcă viaţa de evlavie nu îngăduie să fie prilej de lenevire, după cum spune Sf. Apostol Pavel « cel ce nu lucrează să nu mănânce ». Suntem datori să ţinem treaz duhul de rugăciune şi să muncim zilnic după puterile noastre « mişcând mâinile la lucru, în acelaşi timp să ne şi rugăm » (Sf. Vasile cel Mare). În mănăstirea noastră fiecare maică, în funcţie de chemarea şi ascultarea pe care o are de îndeplinit, contribuie la ceea ce este specific vieţii monahale - rugăciune şi slujire. Astfel, maicile îngrijesc incinta Sfintei Mănăstiri, participă la muncile câmpului (grădină, fân) şi se ocupă de buna primire a pelerinilor. Mănăstirea este un aşezământ de maici cu viaţă de obşte, care se străduiesc să împletească armonios rugăciunea cu ascultarea. Chiar dacă mănăstirea este nou zidită şi nu este încărcată de istorie, are o contribuţie duhovnicească şi culturală. Este izvor de duhovnicie şi uşurare pentru pelerinul trecător; pentru localnici este umbra istoriei care îi acoperă şi îi marchează permanent, fiindu-le reazem că au fost şi încă mai există aceste meleaguri. Este balsamul care oblăduieşte şi leagă rănile românilor din această zonă a ţării. Pentru trecători este lumina care stârneşte curiozitatea de a pătrunde în interior şi izvor de cunoştinţă duhovnicească pentru cel care doreşte să se adape. La început de mileniu mănăstirea este o candelă aprinsă în sudul Teleormanului şi are rolul de a ţine strânsă legătura dintre viaţa monahală şi poporul din care s-a născut.
Program Slujbe:
De LUNI până SÂMBĂTĂSeara (în ajun):
Dimineata:





